Istoria automobilului
3.
Motto:
„Voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor mele” Numeri 14:28
Am vândut Chevroletul care mi-a fost furat. A fost pe Kijiji două săptămâni.
N-a întrebat mai nimeni că piața de mașini vechi nu merge deloc bine in Ontario.
E plin de ruginituri pe anunțuri. A mea nu era ruginitură. Ba am și zis în
anunț că „no rust”. Mai dădeam și un rând de roți cu cauciucuri de iarnă pe
deasupra și schimbul de ulei gratis pe viața mașinii, că așa mi-au promis
dealerii când mi-au vândut mașina. Îi scârțâia ceva pe dedesupt așa că am dus-o
la atelier la Tilbury sa-i schimb uleiul și să se uite ăia ce are. Avea un arc
rupt pe față si celalalt crăpat. S-a rezolvat cu $900. Că nu puteam s-o vând
așa.
A luat-o un absolvent de facultate care urma să lucreze ca profesor la o
școală. Avea el o pasiune pentru mașinile vechi că avea un Ford 150 de prin
1999 care consuma cam 20 de litri la suta de kilometri și se săturase să tot pompeze
bani în benzină. Așa că voia o mașină mai mică. Cum a văzut-o, i-a plăcut, că
era curată, proapăt spălată, aspirată și în general nu era o mașină urâtă.
Ne-am urcat în ea și ne-am dus la un condus de probă. Îi luceau ochii de
plăcere. Băturăm palma și am plecat la Ministry of Transportation, unde se fac
tranzacțiile de mașini și se eliberează permisele de conducere. Acolo era o
coadă de vreo 40 de persoane, că nici Canada nu mai e America visurilor atâtor
oameni ci mai degrabă un Orient local. A înregistrat-o, am venit înapoi, i-am
instalat noile numere, pe gratis și i-am spus asta de vreo trei ori, a luat
cauciucurile și dus a fost.
Parcă nici nu am avut niciodată acea mașină. Doar amintirea ei.
Mașina fusese furată duminică dupa-masa din parcare de la biserică. Cineva
a intrat la subsol în timpul programului și s-a apucat de cotrobăit prin
buzunarele hainelor groase luând ce-a găsit: cheile de la mai multe mașini. A
mea avea remote, apăsai pe buton și claxona, deci a găsit-o foarte repede unde
era parcată. Polițistul care a făcut raportul a spus clar că trebuia să avem
camere de luat vederi care dau spre stradă sau spre parcare ori să avem
security. Comunitatea a reacționat extraordinar la evenimentul ăsta neplăcut.
Am fost surprins să fiu anunțat că s-a adunat o sumă de bani, conform cu prețul
mașinii pe piață cu care voi fi despăgubit.
Bineînțeles că am sunat de vreo două ori la poliția din Windsor întrebând
ce se mai aude cu mașina mea. Nu avem nici o noutate – mi s-a răspuns. Dar se
face ceva pentru a se găsi mașina? – am întrebat. Cum adică? – nu a înțeles
întrebarea cel de la capătul firului. Adică se face vreo acțiune sau se
așteaptă ca hoțul să dea din greșeală cu mașina furată în peretele poliției? –
Credeți că ăsta e tonul cel mai nimerit pe care trebuie să ne vorbiți? –
Domnule eu plătesc taxe pe an mai mult decât iei dumneata salar și din motivul
ăsta îmi permit să vorbesc pe tonul ăsta. După ce a înghițit nodul mi-a spus că
bineînțeles, se fac controale și se are în vedere și că mașina mea e pe listă. -
Adică, zic, ofițerul ăla care face controlul știe din memorie care e seria la
mașina mea și cu siguranță speră să o găsescă la vreo oprire din asta de
rutină.
Prin februarie primesc un telefon de la Poliție și mi se spune că au găsit
mașina, trebuie să mă duc să o iau cât mai curând posibil pentru că ei o scot
din evidență și nu mai sunt răspunzători. De parcă au și fost.
- Unde
e mașina?
- În
parcare la un restaurant chinezesc pe Tecumseh Road.
- Cum a
ajuns acolo? – Acolo s-a găsit. – În ce stare e? – Nu se știe.
Mașina era acolo, în parcare și stătea acolo de vreo patru luni.
Abandonată. În stare bună, nelovită, ne zgâriată,cu toate geamurile la locul
lor. Absolut intactă. Auzisem că poți găsi mașina furată, după un timp, dar
fără nimic pe ea, doar caroseria. Chiar și benzina cu care au furat-o era tot
aia că era puțină. Idioții au luat-o ca să aibă cu ce merge la restaurant. Tot
ce a fost înăuntru mașinii era la loc. Chiar și niște mărunțiș în cutia de la
bord. Proprietarul restaurantului a spus că a sunat la poliție de câteva ori
dar nimeni nu l-a băgat în seamă, nimeni nu a venit să vadă despre ce este
vorba.
Cum s-a dus așa a venit înapoi. Cineva spunea: “v-a dat-o Domnul înapoi că s-a furat de la biserică
și așa ceva nu este îngăduit”. Cine știe?
Suma cu care comunitatea m-a despăgubit, a fost donată înapoi bisericii
pentru a se monta camere de luat vederi. Și cum zic parcă nu am avut-o
niciodată. A treia în lanț: Dacia ZTD, Fordul și acum Cavalier-ul. În
treisprezece ani.
Doar amintirea lor. Mereu vie...
