3.
În prima zi m-am dus la serviciu cu taxiul. Venisem cu două zile înainte,
știam că există autobuz local dar habar n-aveam la care din cele două stații
din fața blocului trebuia să aștept. Gary a fost desemnat, spre bucuria lui,
să-mi prezinte Power and Recovery Plant, unde am fost repartizat, urmând ca
peste 6 luni să trec mai departe la alt departament. Deci sub incidența noastră
erau cele două boilere, cel principal cam de mărimea unui bloc cu cinci etaje,
iar cel auxiliar ceva mai mic, împreună cu toate instalațiile aferente.
Recovery Plant însemna fabrica de pregătire și recuperare a chimicalelor
folosite în proces, de la imensul cuptor rotitor care producea oxidul de calciu
folosit la regenerarea soluției de sodă caustică. Soda caustică împreună cu
alte câteva „condimente” formau o soluție aproape transparentă numită White
Liquor care se folosea la tratarea așchiilor de lemn în niște tancuri solide
numite digester unde se producea separarea ligninei de celuloză. Deci mediul nu
era deloc prietenos: sodă caustică, acizi, oxid de calciu, eliminări de
hidrogen sulfurat din canale și uneori din recipientele care stocau câte ceva
etc.
Gary era la 30 de ani, portughez la origini, vorbitor tare cu râs
molipsitor, doritor de bârfă cu orice ocazie. Toată ziua mi-a arătat fabrica. L-am
întrebat de câteva ori dacă e sigur că pe mine mă plătește cineva că stau și
povestesc cu el. Bineînțeles, face parte din ceea ce se numește „orientation”. Ne-am
plimbat din subsol unde era un zdrobitor care făcea o gălăgie infernală măcinând
zgura de la boilere, până pe acoperiș unde am stat mai mult să admirăm peisajul că nu ploua în acel moment și poate
aveam norocul să vedem vreun urs Grizzly în depărtare. N-am văzut. În zona
cuptorului care producea varul nestins era cald de nu te vedeai și o atmosferă
irespirabilă din cauză că praful obținut era transportat mai departe spre
proces pe bandă rulantă descoperită. Gary mi-a recomandat să nu transpir că
varul se stinge pe piele și produce arsuri. Bineînțeles că am transpirat
instantaneu. La etajul trei al
boilerului ne-am uitat prin ferestrele de vizitare la focul imens dinlăuntru.
Era poate cea mai bună analogie a realității cu iadul.
Mai târziu am plecat spre lagună. Laguna era stația de epurare a apelor
uzate. Mai exact apele rezultate din procesul de producție conținând o
concentrașie bună de Black Liquor (adică White Liquor plus lignină și alte
elemente extrase din lemn) erau tratate biologic și chimic pentru a deveni
numai bune să fie deversate înapoi în râu. Vorba vine că erau numai bune... Tratarea
biologică se făcea cu ajutorul unor bacterii care trăiau în apă, vreo 9 feluri
diferite, care de care mai feroce și mai teribile pentru organismul uman
provocând boala care distruge țesuturile. Unul dintre tehnologi care s-a
înțepat din greșeală într-o sârmă din apă și nu a acordat atenția cuvenită, era
o înțepătură doar, a făcut în câteva ore ceea ce doctorii aici numesc „Flesh
eating disseas” și a trebuit să fie transportat de urgență la Vancouver unde
mâna infectată a fost pur și simplu ciopârțită pentru a curăța mușchiul care
murea cu o viteză demna de filmele SF. Plecând de la acel caz, lucrurile s-au
aprins, lumea învață din greșeli, alt caz nu a mai fost înainte și nimeni nu
știa că este posibil să se întâmple așa ceva, măsurile de protecție au fost
create imediat, s-a trasat o clară atitudine față de negreala din bazine, adică
nu era voie sub nici o formă să-ți atingă pielea. În caz că acest lucru se
întâmpla, urma transport urgent la serviciile medicale și spalarea zonei timp
de o jumătate de oră, apoi monitorizare pentru nu știu câte zile.
Pentru ca bacteriile să trăiască temperatura apei se menținea la 14˚C, așa
că în timpul iernii, când era frig afară, pe lagună domnea timp de patru luni,
din noiembrie până în martie, o ceață deasă care puțea îngrozitor, dând peisajului
aspectul acela de film horor, în care urma ca un monstru, să zicem marin, ar
urma să apară din apele întunecate la propriu.
Bazinele erau betonate iar orice descindere la echipamentele din bazine se
făcea cu ajutorul unei ambarcațiuni vechi de vreo 40 de ani, mare și grea, de
metal, cu motor Diesel în cală. Deasupra pe punte, pe lângă scaunul
căpitanului, avea două dulapuri mari, în laterale, pentru scule, aparate etc,
iar a partea din spate erau depozitate parâmele, căngile, lanțurile și alte
chestii marinărești. Deoarece laguna ținea de zona noastră, bineînțeles că a
trebuit să învăț să conduc barca. Excitant, mai ales când te trezești că
trebuie să oprești și chestia aia pe apă nu are frâne. Totuși nu am lovit niciodată nici un gard
despărțitor sau malul betonat ca alții. Activitatea asta marinărească a mai
însemnat pentru mine necesitatea specializării în noduri. Nord americanii au
câteva zeci de noduri marinărești, câteva noduri de folosință uzuală, alte
câteva zeci folosite exclusiv în pescuit etc.
Pe apa lagunei pluteau echipamentele care aruncau apa în sus pentru aerare
și altele care aveau un rotor scufundat și agitau apa în diferite direcții.
Aerisitoarele erau montate pe niște donațuri de metal, de vreo 3 metri
diametru, ancorate cu cabluri de stâlpi și când funcționau arătau ca niște
fântâni arteziene. Când iarna era mai grea înghețau total și deveneau niște
blocuri de gheață.
Laguna, din punct de vedere a protecției muncii, crea furtunoase discuții
de fiecare dată când echipa trebuia să descindă pe ape, iar în timpul iernii echipamentele
se defectau des, echipele trebuiau să intervină des și niciodată nu era clar în
caz de scufundare a bărcii care ar fi fost cel mai bun și mai rapid plan de
intervenție pentru a salva pe cei de pe barcă, care între timp s-ar fi bălăcit
în apele mâloase întunecate, pline cu bacterii feroce.
Cu toate acestea, în primăvară un stol de vreo 50 de rațe sălbatice veneau
din sud și sălășuiau pe lagună întreg sezonul, scoteau pui care creșteau acolo zbenguindu-se
nestingheriți în apele mortale pentru
ființa umană atât de vulnerabilă uneori. Bineînțeles că întreg stolul după un
timp își schimba culoarea din cauza negrelii și a mâlului care uneori se ridica
bolborosind și duhnind a hidrogen sulfurat. Iar după ce se înegreau nu mai
prezentau nici un interes pentru vulpile și coioții care mereu dădeau târcoale.
