Monday, 26 December 2011

Jurnalul de la Chisineu Cris



 2.

       
        Hodrea a venit în localitate, s-a dus și s-a cazat la hotel. În următoarele zile s-a dus la primar să-i dea casă unde să stea. Ciurel (ăsta era primarul) bineînțeles că nu i-a dat. Pentru inginerii stagiari nu avea. A stat la hotel o lună de zile, după care s-a dus la Groza (ăsta era directorul de la Arad) și i-a explicat situația. Ăla a sunat la primar și o fi zis: „Băi nu putem să-l ajutăm pe băiatul ăsta?”. Bineînțeles că nu s-a rezolvat nimic nici în urma telefonului directorului. După alte câteva audiențe fără rezultat la primar, s-a dus direct la prima secretară la Arad cu chitanțele de la hotel în mână. A doua zi a primit casă. Un fel de town house, clădire veche, încălzire cu lemne. Fura lemne de la servici că era zonă de șes, lemnele erau scumpe ca aurul. Uneori se dădea cotă de cărbune, prost și scump, mai mult pământ decât cărbune, care scotea un fum că te întrebai cum de supravețuiau ăia din casă cu fumul ăla. Dar a primit casă. Asta era important.


         O întâmplare hilară a cărei protagonist a fost Tavi e aceea cu nota telefonică. Pe vremea aceea inginerii stagiari făceau de serviciu, se numea permanență la sediu, după masa, adică schimbul doi, de la 3 la 11. Nu știu dacă era cineva la lucru care trebuia supravegheat la ora aia, ori trebuia doar să fie cineva acolo ca să ia niște note telefonice care s-ar fi putut să vină de la șefie, adică directori, ingineri șefi și alții CEO. Hodrea nu prea le-a avut el cu luatul de note telefonice, nu se învăța asta la facultate. Așa că atunci când a sunat cineva și a zis că uite domnul director a dispus o notă telefonică și îl roagă să o noteze, el a notat-o prescurtat, subiectiv, în interpretarea lui, o esență de chintesență, tipică. Ăla sunase în legătură cu niște situații inginerești care trebuiau trimise de Boldi ori altcineva și Hodrea notase:

        „Bă putorilor: a sunat bossul suprem și a zis că nu ați trimis situațiile alea. Vă mănâncă de vii ca pe viermi. Mâine dimineață el personal așteaptă faxul cu situațiile de la voi, dacă nu le primește v-ați ras. Semnat: Capo di tutti capi.”

        A doua zi bineînțeles că nu a citit nimeni ce scrisese Hodrea în caietul de notițe telefonice, care a rămas aruncat pe undeva, șefii de la Arad au venit, în trecere, probabil erau la turul de adunat. Ce se aduna? Făină de la mori, chestii de la secțiile care împleteau nuiele, atenții de la Chișineu Criș, vorba aia, localitate de graniță, micul trafic în floare, deci de acolo veneau cafelele, țigările, bomboanele de pom ungurești etc.etc.etc. Așa că e foarte posibil ca directorul împreună cu inginerul șef, care era un fost rugbist, violent la vorbă și la port, care te băga în mă-ta la fiecare jumătate de propoziție, indiferent ce poziție aveai, cu un gât gros de rugbist și o voce groasă, de parcă lătra un câine lup când vorbea, cu ei probabil că mai era și contabilul șef, că nu putea rămâne el mai prejos și cu plasa goală. Ăsta era un tip subțire, ca înfățișare, nu ca manifestări, cu o voce pițigăiată și atunci când ăștia doi erau în grup și conversau parcă lătra un câine lup și unul din ăla mic care lătra subțire și repede. Și cum zic ăștia au venit, s-a discutat ce s-a discutat despre una despre alta, la un moment dat cum Dumnezeu de voi nu ați primit nota aia telefonică de s-a transmis ieri? Cine a fost de serviciu? Hodrea. Nu e aici că și-a luat recuperarea. Da hai să ne uităm în caiet că tră' să fie nota telefonică și au găsit compunerea semnată Capo di tutti capi. Ăla când a văzut, Capo di tutti capi, ce a scris ăsta, s-a luat cu mâinile de cap și toată discuția a divagat, în cel mai sănătos spirit, numit în zilele noastre „politically corect”, adică cum e posibil ca un inginer să ia o notă telefonică în halul ăla, fără nici un discernământ ș.a.m.d.


        Celălalt individ era tot inginer și era din Arad. Tim Drimu și-a luat repartiție la Chișineu Criș cu speranța ascunsă că o să fie transferat la oraș, într-un târziu. A și fost de altfel. Navetist. Avea o Dacie care de fapt era a lui tacsu și uneori mai venea cu mașina, dar nu prea des, că benzina era la rație. Îl mai ajutam eu cu câte o cotă de diluant din care folosea Crăcan, țiganul, la vopsit seturile de bere pentru Germania. Și Bibi băga diluant în loc de benzină. Și mergea Dacia ca racheta cu diluant. Cine a zis că mașinile românești nu erau performante? Tim era taximetrist ilegal în timpul liber în Arad. Mașină avea și Bibi, tot a lui tacsu, care nu avea carnet. Tim s-a mutat, cum zic, după vreo doi ani la Arad, ca să nu mai facă naveta. Probabil a împins suficient unde trebuia, toți banii făcuți din taximetrie s-or fi dus acolo.

No comments:

Post a Comment